Analiștii Stratfor explică ce înseamnă „Nu” la referendumul din Grecia

Analiștii Stratfor explică ce înseamnă „Nu la referendumul din Grecia
Publicat: 06/07/2015, 16:14

Este o victorie pentru partidul de guvernământ Syriza, care a susținut votul negativ, dar una care va costa scump Grecia, se arată în analiza Stratfor citată de MarketWatch.

Premierul Alexis Tsipras a spus că va reveni la negocierile pentru un acord cu creditorii, dar majoritatea guvernelor din zona euro au anunțat că nu vor oferi condiții mai bune Atenei. Mai important este faptul că rezultatul referendumului va crea chiar mai multe incertitudini legate de viitorul sectorului bancar al Greciei.

În primul rând, Atena va solicita imediat Băncii Centrale Europene lichidități suplimentare pentru bănci, care sunt dependente de fondurile obținute prin programul de asistență financiară de urgență ELA de la începutul acestui an.

Continuarea finanțării din programul ELA depinde de evaluarea sistemului bancar elen de către BCE, instituția acordând sprijin de acest tip numai băncilor solvabile.

Tsipras a introdus controlul capitalului pe 28 iunie, cu promisiunea că măsura va fi de scurtă durată, dar incertitudinile politice și financiare cresc probabilitatea ca măsura să nu poată fi anulată în curând.

Băncile elene rămân fără bani și nu pot supraviețui fără sprijin din partea BCE. Dacă instituția va refuza să dea băncilor elene fondurile necesare, Grecia va avea două opțiuni. Prima implică confiscarea unei părți din depozite, așa cum s-a procedat în Cipru în timpul crizei din 2013. A doua opțiune este mai drastică, revenirea la drahmă pentru recapitalizarea băncilor prin tipărirea de bani.

În al doilea rând, Guvernul grec va începe probabil să solicite la Berlin, Paris și Bruxelles reluarea negocierilor, sarcină care nu este ușoară. Atena cere restructurarea datoriilor, o concesie dificil de acceptat de către creditori.

FMI a sugerat în mai multe rânduri o nouă restructurare a datoriilor Greciei, dar majoritatea țărilor din zona euro se opun ideii. Ștergerea datoriilor este o măsură nepopulară în țările europene nordice, precum Germania și Finlanda, în timp ce unele guverne din sudul Europei, în special Spania și Portugalia, resping acordarea de concesii Guvernului elen de stânga, cu câteva luni înainte de alegerile generale care vor avea loc în țările respective.

În Portugalia vor avea loc alegeri în octombrie, iar în Spania în noiembrie sau decembrie, iar guvernele conservatoare se tem că acordarea de concesii Guvernului elen va întări opoziția de stânga din țările lor.

În al treilea rând, Tsipras se va confrunta în propria țară cu o situație politică și socială extrem de complicată. Victoria taberei „Nu” va întări poziția membrilor cei mai ridicali ai Syriza și o va slăbi pe cea a moderaților, limitând abilitatea premierului de a negocia cu creditorii.

Tabăra „Nu” a câștigat votul, dar un număr substanțial de greci se tem că rezultatul referendumului va duce țara mai aproape de ieșirea din zona euro, ceea ce i-ar putea costa economiile.

Grecii sunt deocamdată calmi, dar prăbușirea sectorului bancar și ieșirea din uniunea monetară ar declanșa în mod sigur proteste de stradă care ar putea obliga Guvernul să demisioneze.

În consecință, creditorii Greciei nu vor face imediat concesii Atenei. Autoritățile din Berlin și alte capitale ar putea aștepta în schimb să vadă dacă agravarea crizei bancare din Grecia va eroda susținerea pentru Tsipras.

Strategia Greciei, între timp, va fi să provoace disensiuni între creditori, precum Italia și Franța, care s-ar putea teme de extinderea incertitudinilor pe piețele lor financiare și să preseze din acest motiv încheierea unui acord.

În final, referendumul din Grecia va testa soliditatea piețelor financiare europene. În ultimii trei ani, țările din sudul Europei s-au putut împrumuta la costuri scăzute datorită sprijinului potențial al BCE, iar din 5 iulie acest sprijin va putea fi testat. În mod ironic, criza din Grecia ar putea duce la devalorizarea euro, ceea ce ar face exporturile din zona euro mai competitive, notează analiștii Stratfor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Meseria tot mai căutată de angajatori. Se poate practica în orice colţ al lumii şi oferă...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
Marele secret al dulceții de căpșuni. Ce trebuie să faci pentru a deveni mai rezistentă
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×